«Ce rămâne de la un cronicar când moare? Poate doar o cronică, scrisă de altcineva - care și el va fi uitat. Poate ceva mai mult: intensitatea vieții pe care le-a oferit cititorilor săi».

Răsfața și efervescența pe care le-a dăruit - măcar pentru momente - celor care l-au citit. Această senzație de viață suplimentară: o aură în jurul numelui, una pur și simplu în spatele cuvintelor.

Texte efemere, pentru oameni efemeri. Eternitatea este terenul altora».

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]