"...Pentru că, copilul meu, de ce crezi că e atât de rău că îmi place să călătoresc?"

"Răul nu este că îți place să călătorești, răul este modul în care îți place să călătorești, Rea. Rea, trezește-te în sfârșit, hai să vedem și noi o zi mai bună aici, o masă gătită la cratiță să zicem".

"Nu-mi pasă dacă te duci tu și necurățiile tale la următoarea cotitură, să vezi dacă vin? Eu voi călători, pentru că dacă nu reușesc în cele din urmă să călătoresc, voi muri, să se destrame lumea, biată de mine. Să fie chiar și experimental, ce s-a întâmplat. Întreaga EIRT s-a consolidat așa, o Rea o să se sperie?"

"Bine. Și Icarus a dus treaba experimental și ai văzut cum a ajuns. Pune deci deoparte călătoriile experimentale, pentru că dăunează, ca o fiică îți spun acum, de acord?..."

Rea, o autoare încă în probe, se luptă să concilieze mintea ei cu mintea fiicei sale de 15 ani și să neutralizeze măcar diferențele fundamentale dintre ele. Caută soluții care o vor duce pe ea, pe cea mare, înainte și copilul, pe cea mică, înapoi. Dar, de proastă inspirație, al său univers interior funcționează atât de diferit de al celorlalți încât nu reușește cu nimic.

Până când... până când simte plânsul eliberării inundându-i ochii...

"După plânsul nostalgiei vine întotdeauna plânsul eliberării..." Și acesta este un plâns care, atunci când ajunge, chiar și la oameni ca Rea, poate transforma totul...