Cărțile au propriile lor vieți, ca și copiii atunci când cresc. Atunci când fac lecturi, toți vor să audă fragmente din Călătoria în umbra Bizanțului, lucru pe care nu mi-l cereau acum cinci sau zece ani. Se presupune că este cea mai bună carte a mea – așa spun ei. Din multe puncte de vedere, nu este cea mai puțin comercială carte a mea. Au avut loc atât de multe evenimente neașteptate pe parcursul călătoriei: a fost perioada în care turcii luptau împotriva kurdilor și PKK, în Liban războiul se încheiase de curând și începea reconstrucția, în Siria așteptau să moară Assad. Pretutindeni se întâmpla ceva și totul avea legătură cu creștinismul, coincidențele erau incredibile.
Dintr-un interviu cu autorul în Lifo. În primăvara anului 578 d.Hr., dacă te-ai fi aşezat pe o piatră sus, deasupra Betleemului, poate ai fi reușit să distingi două figuri ieșind, cu nuielele în mână, din poarta marii mănăstiri a Sfântului Teodosie în deșert. Cei doi se îndreptau spre sud-vest prin ținuturile deșertice ale Iudeii, spre portul extrem de bogat și cosmopolit din Alexandria. Era începutul unei călătorii extraordinare care îl va purta pe Ioan Moșcu și pe ucenicul său, Sofronie Sofistul, pe o cale ce străbate întreaga lume bizantină de est. Obiectivul lor era să adune înțelepciunea părinților din deșert, a înțelepților și misticoților din Bizanțul de est, înainte ca fragilul lor univers să se prăbușească și să dispară.
Rezultatul este Limonar, cartea pe care o am în față. Dacă astăzi, în Vest, este considerată un text destul de necunoscut, acum o mie de ani era una dintre cele mai populare cărți din întreaga mare literatură bizantină. […] Iată ce vroiam să fac: să petrec șase luni călătorind în estul Mediteranei, urmând grosso modo ruta lui Ioan Moșcu. Începând din Muntele Athos și coborând treptat până la mănăstirile copte din Egiptul Superior, voiam să fac ceea ce nicio generație viitoare de călători nu va avea ocazia să facă: să văd, acolo unde era posibil, ceea ce au văzut Moșcu și Sofronie, să dorm în aceleași mănăstiri, să mă rog sub aceleași fresce și mozaicuri, să descopăr ce a mai rămas și să constat cu ochii mei ultimele momente din twilight-ul Bizanțului.
AU SCRIS DESPRE CARTE Plângerea lui Dalrymple pentru creștinismul Orientului se numără printre marile cărți de călătorie contemporane, echivalent cu Calea spre Constantinopol a lui Patrick Leigh Fermor.
Citește un fragment
Primăvara anului 578 d.Hr., dacă te-ai fi așezat pe o stâncă înaltă deasupra Betleemului, poate ai fi reușit să zărești două siluete care apăreau, cu bețele în mână, de la poarta mănăstirii mari a Sfântului Teodosie din deșert. Cei doi – un călugăr în vârstă cu barbă gri, însoțit de un tovarăș drept, poate ușor sever și, cu siguranță, mult mai tânăr – se îndreptau spre sud-vest prin pământul pustiu al Iudeei, către portul extrem de bogat și cosmopolit al Alexandriei.
Era începutul unei călătorii uimitoare care îl va conduce pe Ioan Moschos și pe ucenicul său, Sofronie Sofistul, într-un parcurs de-a lungul întregii lumi bizantine de răsărit. Scopul lor era să adune înțelepciunea părinților pustiei, a înțelepților și mistiștilor Orientului bizantin înainte ca lumea lor fragilă – deja într-o evidentă stare avansată de degradare – să se prăbușească și să dispară.
Pagini
656
Copertă
Moale
Traducere
Antonis Kalokyris
Editor
Metaichmio
14 Coins
Pentru a câștiga Skroutz Coins, alătură-te Skroutz Plus și acceptă termenii programului de recompense.
fii primul care lasă un comentariu