Cele două narațiuni aparent atât de diferite au ceva în comun: efortul disperat de eliberare de orice fel de legături sociale, familiale și emoționale. Ambele sunt scrise în perioada 1919-1920, în noul început pe care îl face Hesse –după un șoc nervos– în sectorul italian al Elveției, Ticino, care mai târziu va deveni și patria sa. Această perioadă este descrisă de el însuși ca fiind cea mai bogată, cea mai expresivă și cea mai aprinsă perioadă a vieții sale.
În prima narațiune, Hesse își ia „Sufletul Copilului”, îl răscolește, îl răstoarnă, îl zguduie, îl caută, îl pedepsește, îi dă dreptate. Reușește prin scrisul său să trezească aceleași sentimente în cei care citesc această experiență a sa și reușesc să-l simtă dincolo de cuvinte.
În a doua sa narațiune, „Ultima Vară a lui Klinsor”, pictorul Klinsor prezice moartea care se apropie. Cunoaște totul despre efemeritatea umană și dispariția acesteia. Zile întregi pline de agonie mortală, zile înflăcărate și nopți pline de extaz, luptă ca un semi-folcloric și beat cu imaginea sa, portretul sinelui său, dar și cu al tuturor oamenilor, ultima sa operă.
„... Totuși, cea mai matură, cea mai bogată și cea mai deosebită lucrare pe care acest „tânăr” Hesse a scris-o până acum este nuvela sa „Ultima vară a lui Klinsor”. Este o lucrare pe care o evaluez cu deplină conștiință ca una dintre cele mai importante lucrări ale prozei noi. Aici, în această carte, se realizează ceva uimitor – vederea capătă o putere magică și este capabilă, cu puterea însăși a sufletului, să creeze în întuneric o strălucire tremurătoare, fosforescentă care aruncă lumină asupra secretelor forțelor care acționează și există adânc în noi...”
STEFAN ZWEIG
7 Coins
Pentru a câștiga Skroutz Coins, alătură-te Skroutz Plus și acceptă termenii programului de recompense.