Era rândul domnișoarei Somers să pregătească ceaiul. Domnișoara Somers era cea mai nouă dactilografă și cea mai puțin eficientă. Nu mai era tânără, iar înfățișarea ei avea o ușoară neliniște care amintea de oaie. Apa nu fierbea încă când domnișoara Somers a turnat-o în ceai, însă sărmana domnișoară Somers nu era niciodată pe deplin sigură când fierbea apa. Era una dintre multele griji care îi chinuiau viața.
A servit ceaiul și a împărțit ceștile cu câte două fursecuri moi și dulci pe fiecare farfurioară. Domnișoara Griffith, atât de eficienta șefă a dactilografelor, o femeie cu părul cenușiu și strâns, care lucra la Investițiile Unificate de șaisprezece ani, a spus sever: „Apa nu a fiert din nou, Somers!” Fața neliniștită și blândă a domnișoarei Somers s-a înroșit și ea a spus: „Nu se poate, de data asta eram sigură că a fiert!”
Domnișoara Griffith s-a gândit: Poate va rămâne încă o lună, cât avem atât de mult de lucru… Dar nu se poate! Proasta a făcut o greșeală cu scrisoarea către Dezvoltarea de Est – nu exista o muncă mai ușoară. Și nici măcar un ceai decent nu poate face. Dacă nu ar fi atât de greu să găsești dactilografe inteligente – iar ea nu a închis bine capacul cutiei cu fursecuri. Nu se poate–
Ca multe alte gânduri frustrate ale domnișoarei Griffith, propoziția a rămas neterminată. În acel moment a intrat în grabă domnișoara Grosvenor să pregătească sfântul ceai al domnului Forteskiu. Domnul Forteskiu bea alt ceai, din alt set de cești și cu fursecuri diferite. Doar fierbătorul și apa de la chiuvetă din bucătărie erau aceleași. În acest caz, însă, pentru că era ceaiul domnului Forteskiu, apa a fiert. Domnișoara Grosvenor s-a asigurat de asta.
