În această carte se susține opinia că atenienii din secolul al V-lea își satisfăceau o necesitate fundamentală prin tragedie. În primul rând, trebuie să conștientizăm dintr-o perspectivă kozmohistorică poziția complet neobișnuită, succesele, dar, mai ales, obligațiile Atenei din secolul al V-lea în dimensiunile gigantice pe care le-au căpătat acestea. Apoi, să înțelegem că această mișcare politică, militară, socială și economică extraordinară trebuie să reflecte o parte semnificativă din istoria mentalităților.

În final, trebuie să subliniem că evoluția Atenei de la o provincie obscură la o mare putere, după războaiele persane, s-a realizat brusc, într-o noapte am putea spune, și că Atena a inițiat-o cu un regim aproape democratic, în timp ce foarte repede, grație unei reforme, a instituit democrația radicală.

Orașul, rațional și cu un dialog public, trebuia să rezolve o infinitate de probleme, pe care, în altă parte, de exemplu la Roma, era imposibil să fie percepute. Pentru că marile puteri, prin definiție, își asumă treptat rolul lor, adică își conturează treptat acele reguli, principii, dar și moduri de comportament, concepții și idei de care au nevoie.

Trebuiau să asigure unitatea comunității lor cât mai bine posibil. Acest lucru l-au realizat parțial datorită educației lor, care viza respectul reciproc și justiția, cu încurajări constant noi, cu convingeri mentale și intelectuale ferme și caracteristice, de exemplu, credința în respectarea legilor și a măsurii.

În toate acestea acționa o tradiție specifică a gândirii politice, care influența întregul oraș. În aceste contexte mai largi, aș plasa poeții tragici.

[Fragment din textul prefatei]