Trebuie să se curețe întunericul și să se evidențieze golul. Iar drumul spre aceasta. Să existe pe parcursul întregii lucrări sentimentul de gol. Și la final, acest lucru să devină limpede: că este vorba despre o scufundare fără fund în gol, nu în întuneric.

Un bărbat și o femeie se întâlnesc, fără a se vedea vreodată, în capsulele gemene ale unui joc de roller coaster, Zyklon. În închiderea programată de joc și având libertatea de a spune tot ce vor, deoarece nu se vor întâlni niciodată, își construiesc identități, inventează „eu-uri”, își amintesc povești – și, aproape inevitabil, se referă la bestialitatea trecutului (?), Holocaustul, camerele de exterminare și gazul Zyklon B.

Cu ușurința distanței atâtor ani, își creează scenarii și construiesc „povești vechi despre o iubire puternică”. Dar, la un moment dat, cei doi eroi realizează că nu mai există întoarcere de la „eu-urile” pe care le-au creat: Istoria pe care și-o amintesc îi copleșește, iubirea lor ipothetică devine Destin. Și că, în cele din urmă, gazul Zyklon B s-ar putea să fie în ventilația teatrului.

Un coșmar romantic pentru iubirea puternică, pentru puterea Destinului, pentru marea întâlnire a oamenilor.