În această carte găsim, în acțiune, o subterană existență, o existență care străpunge, sapă și zdruncină pământul. O vedem, -dacă recunoaștem că avem ochi pentru o astfel de muncă în profunzime,- cum avansează încet, precaut, cu o rigiditate liniștită, fără a trăda prea mult disconfortul pe care îl aduce cu ea fiecare lungă lipsă de aer și lumină.

S-ar putea crede aproape că acest subteran este fericit cu munca sa întunecată. Nu pare adevărat că o credință îl călăuzește, că o mângâiere îl răsplătește? Că vrea poate să aibă propriul său întuneric lung, lucruri complet ale lui, de neînțeles, ascunse, enigmatice, pentru că știe ce va avea în schimb: propria sa dimineață, propria sa eliberare, Zori?

Sigur, se va întoarce: nu-l întrebați ce caută acolo în adâncuri, vă va spune el însuși, acest Trophonius, acest tip cu un aspect subteran, abia când va fi devenit din nou om. Uităm complet să tăcem, când atât de mult timp cât el, am fost niște molești solitare...

[Fragment din textul de pe coperta a patra a ediției]