Domnul Jones, proprietarul Fermei Manor, încuiase cotețele de găini de îndată ce s-a înserat, dar în beția lui uitase ușile deschise. Cu cercul luminos al lămpii dansând înainte și înapoi, a traversat curtea clătinându-se, și-a scos cizmele de cauciuc dându-le cu piciorul la ușa din spate, și-a umplut încă un pahar de bere din butoiul din cămara de lângă bucătărie și a urcat în dormitor, unde doamna Jones deja sforăia.

De îndată ce s-a stins lumina în cameră, o forfotă, o bătaie de aripi a străbătut toate clădirile fermei. În timpul zilei se auzise că bătrânul Maiorul, porcul alb de talie medie, premiat, avusese în noaptea trecută un vis ciudat și voia să-l împărtășească celorlalte animale. Se înțeleseseră să se adune toate în grajdul mare, imediat ce domnul Jones avea să dispară. Bătrânul Maiorul (așa îi spuneau mereu, deși numele lui la concursurile de porci era Mândria lui Willingdon) se bucura de o asemenea reputație la fermă, încât toți erau dispuși să piardă o oră de somn doar ca să audă ce avea de spus.

La marginea grajdului, pe niște scânduri ca o platformă înălțată, Maiorul era deja așezat pe paiele lui, sub o lampă agățată de o grindă. Avea doisprezece ani și în ultima vreme se îngrășase, dar rămânea un porc impunător, cu o înfățișare înțeleaptă și blândă, în ciuda faptului că colții nu-i fuseseră niciodată piliți. În scurt timp au început să sosească și celelalte animale și să se așeze în jur, fiecare cum îi era mai comod. Mai întâi au venit cei trei câini, Iacinta, Jessie și Pincher, apoi porcii, care s-au întins imediat pe paiele din jurul platformei. Găinile s-au cocoțat pe pervazuri, porumbeii s-au așezat fâlfâind pe grinzi, oile și vacile s-au așezat jos, în spatele porcilor, și au început să rumegă.