Ipoteza noastră, pe care în final o adoptă și această cercetare, este că diversitatea este categoria fundamentală a gândirii lui Nietzsche, care ontologic nu se reduce la nimic altceva - voința de putere nu este decât o expresie a unității, principiu unificator al diversității primare.

Conceptul-cheie pentru investigarea ipotezei menționate anterior este conceptul de mască. În același timp, pe parcursul cercetării noastre, sunt elucidate diferit: nu doar poziția categoriei diversității, a voinței de putere, a măștii în gândirea lui Nietzsche, ci și relația lui Nietzsche cu Socrate (și Platon), conceptul tragicului, nihilismul, rolul imaginației, arta, corpul, rătăcirea, precum și rațiunea suspiciunii care permite gândirii să se miște dincolo de unitate și absolut, către autenticitatea diversității și a măștii.

O astfel de gândire, devenind a-casă - adică o gândire a atopiei și a rătăcirii - în locul reconciliării, toleranței sau sintezei, pune întrebarea între; astfel, acesta se arată, și rațiunea care o exprimă, extrem de periculoasă - și poate din acest motiv infinit de deschisă și interzisă.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]