Marcat de experiența exilului, acest volum constituie o mărturie biografică și totodată istorică a momentului în care Claude Lévi-Strauss, asemenea unei serii de alți artiști și intelectualii evrei, evadează ca refugiat în New York. Scris între 1941 și 1947, în timp ce nu părăsise încă gândurile sale politice, cele șaptesprezece capitole ale acestei cărți constituie o reconstrucție a preistoriei antropologiei structurale.

Anii aceștia petrecuți în America reprezintă și perioada în care Lévi-Strauss conștientizează distrugerile istorice ireparabile: exterminarea în masă a indienilor din America și genocidul evreilor din Europa. De la începutul anilor 1950, antropologia lui Lévi-Strauss pare să fie profund influențată de memoria și posibilitatea Holocaustului, pe care, totuși, niciodată nu îl numește.

Ideea „semnificării zero” se află la baza structuralismului. Prin urmare, a vorbi despre Antropologia Structurală Zero înseamnă a reveni la sursa unei gândiri care a răsturnat percepția noastră asupra umanității. Însă această preistorie a Antropologiei Structurale Unu (1958) și Doi (1973) subliniază de asemenea și sentimentul de tabula rasa care îl cuprinde pe autorul său la sfârșitul războiului și întreaga întreprindere - pe care o împărtășește cu alții - de a reporni cultura pe alte baze.