După puțin timp, Lou Clark s-a trezit și a început să se gândească la ziua care o aștepta. Trebuia să meargă la muncă, dar gândurile ei erau în altă parte. Auzea că cafeneaua unde lucra urma să se închidă, iar acest lucru o pusese pe gânduri. Era o slujbă bună, îi plăcea să lucreze acolo și clienții o iubeau. Era Pâinica cu Unt, o mică cafenea care devenise locul ei preferat. Se gândea cât de mult îi va lipsi acel loc și oamenii pe care îi cunoscuse acolo. Era o rutină zilnică ce o făcea să se simtă în siguranță și fericită.

Lou știa că trebuia să își găsească altă slujbă, dar nu știa cum să facă asta. Petrecuse șase ani în acel post și nu se gândise niciodată că va trebui să caute altceva. Ideea șomajului o înspăimânta. Era un gând care o urmărea, dar încerca să îl alunge. S-a ridicat din pat și a început să se pregătească pentru muncă. Știa că trebuie să fie pozitivă și să încerce să găsească o soluție. Dar adevărul era că nu știa de unde să înceapă.

În timp ce se pregătea, s-a gândit că poate ar putea vorbi cu Frank, proprietarul cafenelei, să vadă dacă are vreo idee despre cum ar putea să își găsească altă slujbă. Poate ar putea să-l întrebe dacă știe pe cineva care are nevoie de ajutor. Acest gând a făcut-o să se simtă puțin mai bine. Poate că nu era totul atât de rău pe cât părea. Poate exista speranță.

Dar pe măsură ce ieșea din casă, sentimentul de incertitudine o urmărea. Știa că trebuie să fie pregătită pentru ce e mai rău. Poate că nu va mai găsi niciodată o slujbă. Poate că va trebui să își schimbe complet direcția în viață. Era un gând care o speria, dar în același timp o făcea să se simtă și puțin liberă. Poate că aceasta era șansa ei să înceapă de la capăt.