Ideea de a scrie, dialogând cu Măno Elaftheriou, povestea biografică (romanțată) a venit la noi așa cum vin ideile frumoase. Aleatoriu, într-o seară de august în vacanțele noastre comune, în 2010. Ne cunoșteam deja de câțiva ani, dezvoltând o relație de prietenie. Îl cunoșteam însă bine, cu mulți ani înainte de această întâlnire, prin lucrările sale, care ne-au marcat tinerețea.

Când i-am dezvăluit, în septembrie aceluiași an, intențiile noastre, nu a răspuns nimic concret. A spus doar: „Vă aștept duminica la 10:30”. Astfel, în următorii trei ani ne întâlneam duminica dimineața, la casa lui din Neo Psychico, iar el, așezat în fotoliul său, lăsându-se purtat de întrebările noastre, lăsa amintirile să curgă liber în locuri unde îl ducea memoria și emoția.

Îmi amintesc că plecam de la școală și mergeam acasă pentru a scrie aceeași poezie de o sută de ori. Descoperisem cum să scriu același lucru în moduri diferite, ceva ce mi-a rămas toată viața. Publicația include material arhivistic rar.