Descriere Poezie ocazională: poezia care este scrisă în urma unui incident sau care reacționează la un eveniment; care apare în circumstanțe specifice, din acestea sau în fața lor; și care are adesea un mod și un stil aparte.

Istoric, poezia caracterizată ca fiind ocazională este plasată în opoziție cu poezia care este considerată că este captată, compusă și recepționată gratuit, și este evaluată în contrast cu ideea unei poezii spontane, libere și independente care apare într-un regim de autonomie și tânjește să atingă înălțimi poetice, dar și recunoaștere instituțională.

Cum a ajuns tradiția literară a Occidentului să facă distincția între poezie ocazională și non-ocazională? La această întrebare încearcă să răspundă cartea de față, investigând apariția poeziei ocazionale ca o categorie descriptivă dar și evaluativă. Pornind de la antichitate și urmărind momente semnificative ale acestui parcurs, cartea se oprește la apogeul care a marcat sfârșitul Evului Mediu, când în noua condiție culturală a cuvântului scris s-a redefinit și distincția între poezia care își are originea în circumstanțe și care le abordează, și poezia care se subînțelege că nu o face.

Acest eseu contribuie la înțelegerea istorică și teoretică a posibilității acestei distincții.

Cuprins

1. Ce este poezia ocazională?

2. Spre constituirea categoriei poeziei ocazionale: bazele tradiției clasice

3. Ce este dragostea? Circumstanța poeziei la începuturile lirismului modern

4. Dragostea în flăcările care purifică: compunerea unei poezii înalte în limbaj popular

5. De la poetria la poezie ca formă

6. Noua condiție a experienței poetice

7. Autonomizarea poeziei și circumstanțele sale

Epilog

Postfață

Surse primare

Bibliografie