Domnul Ospina este un bărbat precaut, ager, prevăzător, care pare să cunoască în profunzime natura oamenilor aflați în slujba sa. Miniștrii săi sunt bărbați de încredere absolută, despre care nimeni nu și-ar putea imagina că ar comite păcate împotriva prieteniei președintelui, fie ele în cuvinte sau în gânduri. Bucătarul palatului, dacă palatul are un singur bucătar, trebuie să fie un funcționar public cu convingeri ideologice neclintite, care pregătește cu o atenție deosebită felurile de mâncare ce, câteva ore mai târziu, vor servi drept un factor de înaltă valoare nutritivă în prima digestie a Statului, care trebuie să fie bună și fără probleme. În plus, având în vedere că, chiar și în bucătăria palatului, se strecoară pe furiș calomniile răuvoitoare ale opoziției, de la masa președinților nu va lipsi un degustător cinstit. Dacă toate acestea se întâmplă cu miniștrii, bucătarul, operatorul liftului, cum vor fi lucrurile cu frizerul, singurul muritor votant care are libertatea democratică de a mângâia bărbia președintelui cu metalul ascuțit al unei lame de ras?
Pe de altă parte, cine să fie acest influent aristocrat în care domnul Ospina își încredințează în fiecare dimineață grijile nopții precedente, căruia îi povestește, cu o meticulozitate atentă, intriga fiecărui coșmar și care este, la urma urmei, un consilier eficient, așa cum trebuie să fie orice frizer demn de respect? De multe ori, soarta unei democrații depinde mai mult de un singur frizer decât de toți conducătorii săi, așa cum, în majoritatea cazurilor – conform poetului – soarta genilor depinde de moașă. Domnul Ospina știe acest lucru și, poate de aceea, înainte de a ieși să inaugureze legătura telefonică directă dintre Bogota și Medellín, șeful statului, cu ochii închiși și picioarele întinse, s-a abandonat plăcerii de a simți foarte aproape de vena jugulară atingerea rece și ironică a lamei, în timp ce în mintea lui treceau, în paradă aglomerată, toate problemele complicate pe care urma să le rezolve în timpul zilei.
