Fata măritată pe degeaba sau Poem pentru bătrân și fetiță este un poem anonim, satiric și didactic din secolul al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea, având ca temă căsătoria nepotrivită din punct de vedere al vârstei și statutului social a unei tinere femei cu un bătrân, care oferă drept zestre haine, bani și chiar imobile.

Cu o naratoare (poate și autoare) o femeie experimentată și cu o limbă ascuțită, poemul se adresează în principal fetelor necăsătorite, avertizând asupra consecințelor unei astfel de căsătorii. Soțul bătrân, murdar, slăbănog și incapabil din punct de vedere erotic, amintirile amare ale tinerei femei care speră să rămână văduvă cât mai curând, și plăcerile iubirii dintre doi tineri îndrăgostiți compun aspectele unui subiect literar popular cu o lungă tradiție.

În contrast cu percepția care identifică bătrânețea cu înțelepciunea, bătrânul îndrăgostit se află printre personajele comice ale lui Menandru, Plaut și Erasmus, în timp ce plângerea tinerei femei care este obligată să-și aleagă un soț bătrân este, de asemenea, un subiect cunoscut din operele lui Boccaccio, dar și din cântecele medievale franceze și italiene ale femeilor măritate pe degeaba.

La fel de răspândit ca subiectul literar este și tema iconografică a cuplurilor nepotrivite, în special în secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, în Germania și Țările de Jos.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]