Buletinul meu spune că m-am născut în Salonic, dar nu acordați niciodată prea multă încredere buletinelor. Sunt atenian. Dintre cei cinci mii de locuitori pe care îi avea Atena în 1827, unul era tatăl străbunicului meu din partea mamei, cu alte cuvinte bunicul bunicii mele. Acest om avea grădini de legume – încă le aveau pe vremea când eram mică niște verișori ai mei – în Sfântul Ioan Renti, la doar șase kilometri de Acropole.

„Într-o zi”, mi-a spus odată bunica mea vorbind despre acele grădini de legume, „a venit bunicul meu acasă, Dumnezeu să-l ierte, și ne-a adus un varză. Era o varză uriașă. A pus-o pe masa din bucătărie, mi-a tras jucăuș codițele și a plecat. În ziua aceea mama m-a pus să curăț niște cartofi. Și în timp ce curățam cartofii, văd capul unui șarpe ieșind din varză. Am înghețat. Apoi am început să țip. Mamă! Mamă! Un șarpe!… Nu mușcă toți șerpii, unii chiar sunt buni, aduc noroc, pe vremuri toate casele aveau șarpele lor și nu era bine să-l omori, soțul unei prietene a omorât, îmi amintesc, șarpele pe care îl aveau în casă și de atunci nu au mai văzut noroc și prosperitate, dar eu eram încă mică atunci și nu știam toate astea…”

Străbunicul meu a renunțat la verzele tatălui său și a deschis o cafenea la intersecția străzilor Pireu și Kolokynthou, vizavi de Orfelinat. Soția lui era din Andros, dar toți copiii lor – primul născut fiind bunica mea – s-au născut în Atena, care între timp crescuse, avea multe clădiri neoclasice mărețe și optzeci de mii de locuitori. Acești copii, când voiau să se joace puțin mai departe de casă, care era și ea pe o străduță a străzii Kolokynthou, mergeau la vechiul cimitir antic din Kerameikos. „Eu eram cea mai mare și aveam grijă de toți frații mei. Așa că de fiecare dată când băieții dispăreau, mama mea cea plecată îi trimitea să văd dacă nu cumva se joacă în Kerameikos. Să-ți spun adevărul, nici atunci nu știam că era un cimitir vechi, dar chiar dacă aș fi știut, nu m-aș fi temut. Ce pot să-ți facă morții? Dumnezeu să te păzească de cei vii…”