Am cumpărat cartea cu așteptări mari. Din păcate, cuvântul dezamăgire nu este suficient pentru a descrie opinia pe care am format-o. După cum menționează și altcineva, cartea pare să promoveze propaganda și dezinformarea. De fapt, amestecă adevărul cu minciunile sau scrie jumătăți de adevăruri. Și, așa cum se știe, jumătatea de cunoștințe este mai rea decât ignoranța. Și să explic:
În primul capitol: Ceea ce se întâmplă cu industria de apărare în străinătate nu se întâmplă în Grecia. Industriile de apărare grecești nu se apropie nici măcar de industria de apărare a Americii. Aici, intermediarii sunt cei care au interesele și ei sunt cei care încearcă să influențeze alegerea. Și nu cred că sunt interesați să influențeze opinia publică. Ar fi prostesc pentru cetățeanul obișnuit să creadă că pot evalua, de exemplu, Rafale sau F35, citind articole și publicații. Cine poate spune că înțeleg ce fac și cum funcționează sistemele de pe fiecare platformă și cât de eficiente sunt? Sau cine poate spune că alegerea unui echipament sau a altuia de către militari, care studiază aceste sisteme și sunt cei mai specializați, nu este corectă? Prin urmare, ar avea puțină valoare pentru interesele - care sunt semnificative - să încerce să influențeze opinia publică. Pentru a-și atinge scopul, interesele ar încerca probabil să exercite presiuni sau să atragă politicieni sau personal militar, nu opinia publică.
În plus, nu doar intermediarii au interese. Sunt și companiile străine care le produc, precum și țările în care se află aceste companii. Atunci când, de exemplu, cumpărăm avioane din America, suntem dependenți de ei. De asemenea, pentru a-și susține industria de armament, America este foarte probabil să exercite presiuni asupra guvernului grec pentru a alege arme specifice.
De asemenea, la sfârșitul capitolului, se menționează jumătăți de adevăruri pentru a crea o impresie falsă. Da, cei 6 mile marine și cei 10 mile în aer sunt inconsistente. Cu toate acestea, nu se menționează că acest lucru se întâmplă din cauza casus belli ilegală - conform dreptului internațional - a Turciei pentru extinderea apelor teritoriale la 12 mile marine sau linia mediană. Grecia este singura țară de pe planetă care nu a exercitat acest drept pentru a evita războiul cu Turcia. În plus, modul în care se determină platforma continentală este definit de dreptul internațional. La fel se întâmplă și cu Zona Economică Exclusivă (ZEE). Nu știu dacă 85% sau 95% din Marea Egee este greacă, dar cu siguranță nu este 50%, așa cum dorește Turcia. Modul în care se determină ZEE și platforma continentală este același: atât de mult cât este ZEE, atât este și platforma continentală. Cine vrea să vadă cât de mult este într-adevăr, ar trebui să se uite la harta Universității din Sevilla, care a fost făcută pentru UE, harta cu ZEE a UE. De asemenea, termenul "determinare" a ZEE - pe care cartea îl folosește pentru a crea impresii - nu există. Există primul pas numit "Declarație", care se face unilateral (Turcia a făcut-o, iar noi am plătit o amendă către UE pentru că ar fi trebuit să o facem, dar din cauza temerii Turciei, nu am trimis granițele noastre de ZEE), și al doilea pas numit "Delimitare", care se face în acord cu statele vecine (așa cum am făcut cu Italia și parțial cu Egiptul). În cele din urmă, avioanele de luptă turcești trebuie să prezinte un plan de zbor atunci când intră în FIR-ul grec, care este determinat de organizația internațională de siguranță a zborului și nu coincide neapărat cu spațiul aerian sau cu apele teritoriale. Avioanele de luptă turcești nu prezintă și asta este problema.
În al doilea capitol: Problema nu este dacă poliția va urma cele 4 pași în prezentarea faptelor. Ei întotdeauna îi vor urma. Problema este cum poți distinge dacă ceea ce spun ei este adevărat sau nu. Modul în care este prezentat în carte este ca și cum ți s-ar spune că atunci când poliția îți prezintă aceste 4 lucruri, te dezinformează. Ok, și dacă lucrurile s-au întâmplat într-adevăr așa, cum ai ști? Dacă ceea ce se spune este adevărat sau nu, ar trebui să considerăm că se distorsionează faptele? Deci mereu se minte?
În al treilea capitol: Aici se acceptă în tăcere că există o criză climatică și că este antropogenă. Astfel, se caută să găsească dușmanul în companiile afectate. Și într-adevăr există companii afectate și se așteaptă să reacționeze. Cu toate acestea, există și companii care beneficiază - companii care produc turbine eoliene, fotovoltaice, mașini electrice, baterii și multe altele. Nu ar putea ele să finanțeze studii și cercetări? să împingă pentru adoptarea unor măsuri? Stake-urile economice sunt foarte mari de ambele părți.
Αγόρασα το βιβλίο με μεγάλες προσδοκίες. Δυστυχώς η λέξη απογοήτευση είναι λίγη για να περιγράψει την γνώμη που σχημάτισα. Πολύ καλά αναφέρει και κάποιος άλλος, ότι το βιβλίο μάλλον κάνει το ίδιο προπαγάνδα και παραπληροφόρηση. Για την ακρίβεια ανακατεύει την αλήθεια με το ψέμα ή γράφει μισές αλήθειες. Και ως γνωστό, η ημιμάθεια είναι χειρότερη από την αμάθεια. Και εξηγούμαι:
Στο πρώτο κεφάλαιο: Αυτά που συμβαίνουν με τις πολεμικές βιομηχανίες στο εξωτερικό δεν συμβαίνουν στην Ελλάδα. Οι Ελληνικές αμυντικές βιομηχανίες δεν είναι ούτε περίπτερα μπροστά στις αμυντικές βιομηχανίες της Αμερικής. Εδώ είναι οι μεσάζοντες που έχουν τα συμφέροντα και αυτοί είναι που προσπαθούν να επηρεάσουν την επιλογή. Και δεν νομίζω ότι τους ενδιαφέρει να επηρεάσουν την κοινή γνώμη. Θα ήταν χαζός ο μέσος πολίτης να θεωρεί ότι μπορεί να αξιολογήσει πχ τα Rafale ή τα F35 διαβάζοντας άρθρα και δημοσιεύματα. Ποιος μπορεί να πει ότι καταλαβαίνει τι κάνουν και πως λειτουργούν και πόσο αποτελεσματικά είναι τα συστήματα που έχει η κάθε πλατφόρμα; Ή ποιος μπορεί να πει ότι η επιλογή του ενός ή του άλλου εξοπλισμού από τους στρατιωτικούς που μελετάνε αυτά τα συστήματα και είναι οι πλέον ειδικοί δεν είναι σωστή; Επομένως λίγη αξία θα είχε για τα συμφέροντα - που είναι μεγάλα - να προσπαθήσουν να επηρεάσουν την κοινή γνώμη. Για να πετύχουν το στόχο τους, τα συμφέροντα, μάλλον θα προσπαθούσαν να πιέσουν ή να δελεάσουν πολιτικούς ή στρατιωτικούς και όχι την κοινή γνώμη.
Ακόμα, δεν είναι μόνο οι μεσάζοντες που έχουν συμφέροντα. Είναι οι ξένες εταιρείες που τα παράγουν αλλά και τα κράτη στα οποία βρίσκονται οι εταιρείες αυτές. Όταν πχ αγοράζουμε αεροπλάνα από την Αμερική, εξαρτόμαστε από αυτήν. Επίσης, για να στηρίξει τις βιομηχανίες όπλων της, η Αμερική είναι πολύ πιθανό να πιέσει την Ελληνική κυβέρνηση να επιλέξει συγκεκριμένα όπλα.
Επίσης, στο τέλος του κεφαλαίου αναφέρονται μισές αλήθειες για να δημιουργήσουν μία λανθασμένη εντύπωση. Ναι, τα 6ΝΜ στη θάλασσα και τα 10ΝΜ στον αέρα είναι ανακολουθία. Όμως, δεν αναφέρεται ότι αυτό συμβαίνει λόγω του παράνομου - σύμφωνα με το διεθνές δίκαιο - casus belli της Τουρκίας για επέκταση των χωρικών υδάτων στα 12ΝΜ ή στη μέση γραμμή. Η Ελλάδα είναι η μόνη χώρα στον πλανήτη που δεν έχει ασκήσει αυτό το δικαίωμα, για να αποφύγει τον πόλεμο με την Τουρκία. Επιπλέον, ο τρόπος καθορισμού της υφαλοκρηπίδας ορίζεται από το Διεθνές Δίκαιο. Το ίδιο και της ΑΟΖ. Το αν είναι Ελληνικό το 85% ή 95% του Αιγαίου δεν το ξέρω, αλλά σίγουρα δεν είναι το 50% που θέλει η Τουρκία. Ο τρόπος καθορισμού ΑΟΖ και υφαλοκρηπίδας είναι ο ίδιος, όση είναι η ΑΟΖ τόση είναι και η υφαλοκρηπίδα. Όποιος θέλει να δει πόση πραγματικά είναι, ας δει τον χάρτη του πανεπιστημίου της Σεβίλλης που έφτιαξε για λογαριασμό της ΕΕ, το χάρτη με την ΑΟΖ της ΕΕ. Επίσης, δεν υπάρχει ο όρος “καθορισμός” ΑΟΖ - που χρησιμοποιεί το βιβλίο για να δημιουργήσει εντυπώσεις. Υπάρχει το 1ο βήμα που λέγεται “Ανακήρυξη” και γίνεται μονομερώς (το έχει κάνει η Τουρκία και εμείς πληρώσαμε πρόστιμο στην ΕΕ επειδή θα έπρεπε να το έχουμε κάνει αλλά για τον φόβο της Τουρκίας δεν στείλαμε τα όρια της ΑΟΖ μας) και το 2ο βήμα που λέγεται “Οριοθέτηση” που γίνεται σε συμφωνία με τα συνορεύοντα κράτη (όπως κάναμε με την Ιταλία και μερικώς με την Αίγυπτο). Τέλος, τα τουρκικά μαχητικά έχουν υποχρέωση να καταθέτουν σχέδιο πτήσης όταν μπαίνουν στο Ελληνικό FIR, το οποίο είναι καθορισμένο από τον διεθνή οργανισμό ασφάλειας των πτήσεων και δεν συμπίπτει κατ ανάγκη ούτε με τον εναέριο χώρο ούτε με τα χωρικά ύδατα. Τα τουρκικά μαχητικά δεν καταθέτουν και αυτό είναι το πρόβλημα.
Στο δεύτερο κεφάλαιο: Το θέμα δεν είναι αν στην παρουσίαση των γεγονότων η αστυνομία θα ακολουθήσει τα 4 βήματα. Αυτά θα τα ακολουθήσει πάντα. Το θέμα είναι πως μπορείς να ξεχωρίσεις αν αυτά που λέει είναι αλήθεια ή όχι. Με τον τρόπο που παρουσιάζεται στο βιβλίο είναι σαν να σου λέει ότι όταν η αστυνομία σου παρουσιάσει αυτά τα 4 πράγματα, σε παραπληροφορεί. Οκ, και αν πραγματικά έγιναν έτσι τα πράγματα πως θα στο έλεγε; Είτε είναι αλήθεια αυτό που λέει είτε όχι εμείς πρέπει να θεωρούμε ότι παραποιεί τα γεγονότα; Άρα πάντα λέει ψέματα;
Στο τρίτο κεφάλαιο: Εδώ σιωπηρά δέχεται ότι υπάρχει κλιματική κρίση και αυτή είναι ανθρωπογενής. Έτσι, ψάχνει να βρει τον εχθρό στις εταιρείες που πλήττονται. Και πράγματι υπάρχουν εταιρείες που πλήττονται και είναι αναμενόμενο να αντιδράσουν. Υπάρχουν όμως και εταιρείες που ωφελούνται - οι εταιρείες που φτιάχνουν ανεμογεννήτριες, φωτοβολταϊκά, ηλεκτρικά αυτοκίνητα, μπαταρίες και πολλές άλλες. Αυτές δεν θα μπορούσαν να χρηματοδοτήσουν μελέτες και έρευνες; να πιέσουν για λήψη μέτρων; Το οικονομικό διακύβευμα είναι πολύ μεγάλο και από τις δύο μεριές.