Poate că modul în care gândea și acționa Ioannis Kapodistrias ca Guvernator al Greciei, că aproape totul trebuia să fie făcut de la zero, urmând un traseu strict ierarhizat care ar fi fost controlat direct de el, ni se pare astăzi, celor care avem cunoștințe ulterioare, realist, pentru unii chiar corect, mai ales dacă observăm cum au gestionat problemele mici sau mari cei care au condus țara ulterior.

Dar nu trebuie să ignorăm că, în anii kapodistrieni, deși lupta armată s-a încheiat treptat, spiritul revoluționar și așteptările pe care acesta le-a creat erau încă intense, oricât de lipsite de fundament ar fi fost unele dintre ele.

Cei care s-au opus Guvernatorului nu erau doar exploatatori ai poporului simplu și instrumente ale factorului străin, așa cum subliniau el și susținătorii săi, ci mulți dintre ei își imaginau o altă societate post-revoluționară, liberală, la elaborarea căreia sperau că vor participa activ.

Prin urmare, nu puteau să tolereze modelul autoritar și strict ierarhizat de organizare a noului stat, propus de Kapodistrias. Dacă însă ne concentrăm doar pe opțiunile politice în mod adevărat conservatoare ale lui Kapodistrias și nu vedem lucrarea semnificativă pe care a realizat-o sau a încercat să o realizeze pentru organizarea Statului Greek, am oferi o imagine parțială a unei realități complexe.

Această imagine ar fi și mai incompletă dacă nu am observa motivațiile și practicile celor care nu au fost de acord cu el, l-au contestat, iar unii l-au ucis. Cei care, din diverse motive, i s-au opus nu au ezitat, pentru a-și asigura îndepărtarea sa de la putere, să accepte fără să protesteze orice decizii ale Puterilor, să sprijine efortul continuu britanic de subminare a Guvernatorului, să recurgă la acuzații neîntemeiate și la calomnii.

Asasinarea l-a ușurat pe cei care se temeau de o prelungire de orice formă a puterii lui Kapodistrias, dar a scufundat țara în război civil și în lipsa de respect, pe care poate doar el avea încă capacitatea, făcând unele concesii, să o evite.