Trenul se pregătește să pornească. Eleni stă la fereastră și privește afară. Adică trebuie să stea și să privească. Este prima dată când călătorește cu vagonul-litieră. Poartă o cămașă de noapte roz cu dantelă. A cumpărat-o la reduceri din supermarket. Ale ei s-au decolorat după multe spălări în mașina automată de spălat din cartier. Nu poți călători cu vagonul-litieră purtând o cămașă de noapte decolorată! Lângă ea stă în picioare Evghenios. Și-a împrumutat pijamalele de la Manos, care este dublu ca mărime față de el. Pantalonii îi sunt strânși în spate de Eleni cu o agrafă, dar sacoul îi stă jalnic pe el.
– Nu ai un aspect atât de chinuit, sfătuiește Eleni. Trebuie să fii speriat. Se întâmplă ceva afară pe peron și încerci să ghicești. Evghenios se enervează:
– Lasă regia. Uită-te mai bine la tine, cu această cămașă de noapte bombonieră! Afară, în dreptul ferestrei trenului, stă un bărbat cu costum închis la culoare, pălărie largă de tip republican și ochelari negri. Este regizorul. Cine știe de ce se îmbracă așa. Trenul groazei. Superproducție. Joacă patru mari actori principali și două sute cincizeci de figuranți. Printre figuranți: Eleni, Evghenios, Panos, Anna și Stefanos. Optzeci de franci pe zi și filmări de cel puțin cinci zile. Patru sute de franci! Niciunul dintre ei nu are card de muncă.
Totuși, a aranjat lucrurile al treilea regizor, care este prieten cu Stefanos. Este stângist și știe totul despre Grecia. Despre dictatura „colonelilor”, refugiații politici, exilații. Chiar și despre mult mai înainte, ocupația și războiul civil. Trenul groazei scenă – plan – filmare. Vagonul se leagănă pe loc. Eleni și Evghenios privesc speriați spre Stefanos și Panos care, legați mână în mână cu cătușe, sar din tren pentru a evada.