Tată! […] Chiar și acum te aud spunând: „Așa cum mergi, băiete, cu aceste minți, nu vei face nimic folositor în viața ta! Nu vei ajunge nicăieri! Te vei pierde!”. Și totuși, tată, nu m-am pierdut, am trăit! […] Nu contează atât de mult dacă am reușit să facem lucrurile imposibile și neexprimate. Contează că sunt legat de ele.

Toți „nodurile” vieții mele sunt „nodurile” cu întunericul și imposibilul! Acesta este interesul în relațiile mele cu ceilalți, cu scrisul, cu pictura, cu sculptura, cu jocul zilnic al Vieții! […] Nu există păcat mai mare pentru mine decât să pierd autobuzul și acesta să fie motivul pentru a opri călătoria.

Până la urmă, dacă nu există o destinație, nu există un drum corect sau greșit. Te-ai gândit la asta, tată? […] Am ochii deschiși și pot vedea ce îți datorez, ce nu aș fi văzut dacă nu ai fi fost tu în fața mea, dacă tu nu ai fi existat în viața mea.