De când și din ce motive au început să fie folosite sistematic în discursul scris variante lingvistice apropiate de cele vorbite în locul așa-numitelor „limbi sacre” (greaca antică, latina, ebraica biblică)? Atât în spațiul european, cât și în cel grecofon, există deja din perioada medievală exemple de utilizare a „limbii comune” în poezie și documente administrative. Cu toate acestea, scrierea de texte în proză în limba vernaculară devine mai frecventă la sfârșitul secolului al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea, în contextul fenomenului care a fost caracterizat ca „prima revoluție lingvistică” în Europa. De fapt, și în spațiul grecofon, în aceeași perioadă, numărul și gama de genuri ale textelor în proză în vernaculara, care circulă tipărite sau manuscrise, sunt fără precedent.

Volumul încearcă să cartografieze pentru prima dată fenomenul, adunând și prezentând în 11 categorii tematice 250 de fragmente de texte în proză, publicate și nepublicate, care înfățișează utilizări ale grecii vernacular în timpul secolului al XVI-lea. În același timp, urmărește să scoată în evidență fundalul istoric și cultural, intențiile autorilor, producția originală și tradusă de lucrări de proză teologică și laică pentru un public grecofon în continuă creștere de cititori/auditori, precum și experimentele lingvistice pentru formarea unui instrument scris funcțional în corelație cu varietățile vorbite. Întregul demers își propune să contribuie la o mai bună cercetare a unei perioade relativ necunoscute, care însă a jucat un rol semnificativ în formarea limbii și literaturii vernaculare.