„…Pregătirea pentru o profesie creativă este o educație spre perfecțiune, comparabilă cu antrenamentul unui sportiv. Nu ar trebui să percepem perfecțiunea ca fiind realizarea excepțională a unei momente norocoase, ca o reușită, o grație, un talent sau noroc, ci ca pe o obicei, precum și un mediu, caracterizat prin descoperirea limitelor noastre și necesitatea de a le depăși. A învăța tehnica este primul pas pentru a te elibera de ea și pentru a o respinge. Educația își atinge scopul doar dacă creează ceva similar cu un iceberg, unde partea emergentă este cunoașterea confuză, iar cea submersă este cunoașterea activă, care este explicită în practică și abia apoi o putem exprima în cuvinte.

Există o parte a teatrului care este submersă și pe care noi nu o vedem sau nu vrem să o vedem. Oricine scrie cronică și istorie tinde să vadă doar vârfurile semitransparente ale munților de gheață cum trec pe lângă el, aducând cu ele navele nemișcate. Ignoră drumurile infinite și greu de distins în care o multitudine de teatre sunt prezente în societate, de obicei anonime, fără numele unor artiști celebri sau cu artiști care devin cunoscuți doar după moartea lor. Teatrul este un mijloc de a țese relații, de a trăi o viață independentă de presiuni ocazionale, de a menține setea pentru un viitor care pare imposibil, de a crea o oază de viață „normală” în mijlocul parcursului nemiloș al Istoriei, de a aduce aroma libertății în închisori și de a cultiva, fără distrugere, propria ta rebeliune…”

Eugenio Barba