Islamul nu a fost întotdeauna, în lunga sa istorie, un spațiu de întârziere socială, ignoranță științifică și fanatică fundamentalistă.

Astăzi, iluminata creștinătate occidentală, care îndreptățește să disprețuiească aceste slăbiciuni ce amintesc neplăcut de propria sa istorie medievală, nu ar fi atins niciodată nivelul actual fără contribuția culturală esențială a unui alt islam, care, prin cultura sa superioară, a luminat întunericul Evului Mediu european cu o mie de ani în urmă: când, cu avanposturi la Salerno, Palermo, Napoli și mai ales în Spania musulmană, filosofia, medicina, astronomie, matematică, geografie, alchimie – știința experimentală în general – au fost introduse de islamul dezvoltat în Europa în dezvoltare.

Cinci sute de ani după plecarea primelor civilizatoare ale Vesticii, romanii, lumea musulmană a dat acesteia un nou impuls cultural, pașnic dar decisiv. În ambele cazuri, esența cunoștințelor și a expertizei transferate a fost cultura greacă.

Cele trei eseuri originale ale acestui volum caută să deschidă discuția, nu întâmplător întârziată, în jurul acestui „link lipsă” al istoriei culturii: moștenirea greacă a islamului.