Fierbătorul fluiera pentru a anunța pe oricine era interesat că și-a îndeplinit misiunea. Apa fierbea.
„Mamă! Apa fierbe! Ce să fac?”
Copilul de opt ani țipa din bucătărie în timp ce ea își vopsise buzele. Strigătul nu o afecta. Oricum, se întâmpla în fiecare zi și, conform ceasului ei, cam în același timp. Soțul ei își strângea cravata. Camera era încărcată cu mirosul coloniei lui.
„Întârziem din nou!” i-a spus pieptănându-și părul, care, în ciuda celor patruzeci de ani, era negru ca tăciunele.
Al ei, însă, nu avusese aceeași soartă. Salonul de coafură corecta din când în când graba naturii. Firele trădătoare albe ale celor treizeci și cinci de ani dispăreau în mediul plăcut al salonului.
În bucătărie i-a pregătit laptele micuței, pe care l-a băut dintr-o suflare, ca în fiecare dimineață. Sandvișul era la locul lui. Autobuzul școlar claxona. Încă o zi identică începea. Purta zâmbetul obișnuit pe față și a făcut cu mâna autobuzului care se depărta.