Pumnul a fost atât de puternic încât totul a sărit pe masă. Farfurioarele de cafea, ceșcuțele, farfurioarele de desert, paharele, toate au plutit pentru o fracțiune de secundă înainte să aterizeze, unele normal, altele stângace, pe fața de masă albă, brodată cu migală. Puțin din vișinata rămasă într-unul dintre pahare, care nu a reușit să-și recapete echilibrul, s-a vărsat și o pată asemănătoare cu sângele s-a întins. Un semn rău, au gândit cele două femei care simțeau, spre deosebire de vesela de pe masă, pământul încă tremurând sub propriile lor picioare. „Ce am spus, asta vei spune lui Kleomenis, doamnă Smaroula!” Femeia căreia i se adresa a clipit ușor, a schimbat o privire cu cealaltă femeie și apoi a îndrăznit să facă un pas spre bărbatul înfuriat. „Domnule Sarantis,” a început ea, încercând să-și facă vocea cât mai dulce, „nu spun că nu ai dreptate, dar gândește-te ce-mi ceri să spun băiatului nenorocit! E orfan, dar cinstit și harnic! A văzut-o pe Aristea ta, i-a plăcut și, ca un bărbat cinstit, a trimis o cerere în căsătorie! Și să ții minte, domnule Sarantis, că nu s-a întors cu niciun cuvânt către fata ta! Doar o privea de departe și inima îi ardea...”
„Doamnă Smaroula, nu mă păcălești cu lingușelile și știi asta! Frumosul tău, pe lângă Aristea, a văzut și a calculat și zestrele! Ei bine, dacă vrea lirele mele, atunci pentru căsătorie avem doar pe Myrsini! Ea e cea mai mare, ea se va căsători prima, nu schimb eu obiceiurile!” „Domnule Sarantis, așa cum vorbești, ai face pe oricine să creadă că cea mare este și... domnișoară bătrână! Myrsini ta are douăzeci și patru de ani, iar Aristea douăzeci și doi!” „Și ce dacă? E sau nu mai mare?” „Da, dar Aristea e mai frumoasă!” a scăpat măritătoarea și s-a mușcat de limbă. „Și ce legătură are frumusețea cu căsătoria? Myrsini este gospodină, înțeleaptă și harnică! Puternică și sănătoasă să-i facă copii!” „Dar el o vrea pe Aristea! Nu-i place Myrsini, ce să facem acum?” s-a plâns măritătoarea, exasperată. „Vorbește și tu, doamnă Barbara! Sunt și fetele tale!”