Două luni au călătorit prin Peloponez și acum, cu două măgărușe încărcate cu bagajele lor și un măgar cu prada călătoriei, își luaseră drumul de întoarcere. Dar domnul Edward nu dorea să se întoarcă încă la Atena, voia să treacă pe la Lepzina, să vadă și acolo ruinele. Ibrahim nu s-a opus. Mai multe zile, mai mulți bani. S-a întors către cel mai tânăr însoțitor al său. „Se pare că te-ai obosit, domnule John” a comentat. „Căldura m-a obosit” s-a justificat nervos John Cripps, „dar învățătorul spune că sunt exagerat și că mă plâng fără motiv.” „Ești neexperimentat!” a râs turcul. „Ai puțină răbdare totuși, aici mai jos, chiar înainte să intrăm în sat, este un han, acolo vom opri să ne hidratăm caii, să mâncăm și noi ceva…” „Oh! Slavă Domnului! Ai auzit, Edward? Ibrahim spune că ajungem la un han.” Edward Clark a dat din cap și a zâmbit cu înțelegere. Îl plăcea pe tânărul său elev și, deși uneori se comporta ca un copil răsfățat, era un tânăr bun și deștept și, cu timpul, au devenit prieteni.