Azi, conceptul de corectitudine juridică preocupă foarte puțin știința juridică. Problematica „corectitudinii politice” a preluat locul central. Cu cuvintele lui Francis Fukuyama, „corectitudinea politică se referă la lucruri pe care nu le putem spune public fără să ne temem de o condamnare morală umilitoare”. Exemplele sunt foarte multe și se extind în aproape toate domeniile vieții noastre, cu rezultatul că termenul agresiv „politic” (corectitudine) este de fapt înșelător: Corectitudinea politică în dialogul public, în artă, în educație, în știință, în relațiile profesionale și de muncă, în jurnalism, în religie, în relațiile internaționale, în publicitate și în rețelele sociale sunt doar câteva dintre domeniile în care domină corectitudinea politică.

Prezentul volum, prin numeroase exemple, susține că corectitudinea politică reprezintă o constrângere semnificativă pentru libertățile de exprimare și artă și pentru libertatea științifică-academică. De fapt, deși gândirea inițială a corectitudinii politice ar putea fi caracterizată ca pozitivă (în sensul că ar trebui să respecți sensibilitățile altora, să nu îi ofensezi și să accepți dreptul lor de a gândi și a trăi diferit de tine), aplicarea ei conduce adesea la uniformitate, la eliminarea diversității și la incapacitatea de a exprima opinii minoritare. Cu cuvintele lui Nick Cave, „corectitudinea politică a devenit cea mai nefericită religie din lume. Odată cu o încercare onestă de a redefini societatea noastră într-un mod mai echitabil, acum înglobează cele mai rele aspecte pe care religia le are de oferit (și nimic din frumusețea ei)”.