Obloanele care se deschideau și se închideau, lăsate în voia vânturilor furtunii, erau singurul semn al sosirii ei. Nimeni nu o observase în timp ce se cățăra pe zidul grădinii conacului întunecat și, cu tunetele care răsunau și vânturile furioase venind dinspre marea vecină, nimeni nu o auzise atunci când, ținându-se de burlan, atârna de pervazul ferestrei și se strecura pe coridorul de la primul etaj. La auzul pașilor care se apropiau, Apărătoarea regelui se lipi cu spatele de o nișă. Ascunsă în spatele unei măști negre, învelită, încerca să devină una cu umbrele, să se piardă ca o umbră în întuneric. O tânără servitoare a trecut pe lângă ascunzătoarea ei cu pas lipsit de chef, s-a oprit în fața ferestrei deschise și, murmurând o înjurătură, a închis-o. Câteva clipe mai târziu s-a pierdut pe scara care se întindea la capătul opus al coridorului. Fata nu observase urmele ude de pe podeaua din scânduri.
Un fulger a brăzdat cerul și a luminat coridorul. Asasina a tras adânc aer în piept, rememorând planurile pe care le memorase metodic în cele trei zile petrecute urmărind conacul, la periferia Belhavenului. Cinci uși pe fiecare parte a coridorului. Dormitorul lordului Niral se afla în spatele celei de-a treia uși din stânga. A ciulit urechea să vadă dacă se apropiau alți servitori, însă casa a rămas tăcută, în timp ce furtuna răvășea totul în jur.
Silencioasă și fără zgomot, ca o nălucă, Apărătoarea a înaintat pe coridor. Ușa camerei lordului Niral s-a deschis cu un suspin abia perceptibil. Ea s-a oprit, așteptând următorul tunet, înainte să pășească ușor înăuntru și să închidă ușa în urma ei. Un al doilea fulger a luminat cele două siluete care dormeau în patul impunător. Lordul Niral nu părea să aibă mai mult de treizeci și cinci de ani, iar soția lui, brunetă și frumoasă, dormea liniștită în brațele lui. Oare ce făcuseră de l-au supărat atât de tare pe rege, încât să-i vrea morți?
fii primul care lasă un comentariu