Bakunin, pornind de la revoluția socială, se angajează în educație. Retras din Liga Păcii și Libertății în 1868, al cărei membri (Hugo, Mill, Garibaldi etc.) îi caracterizează ca socialiști burghezi, scrie "Principiile Educației" în 1869. În acest text, atât valoarea sa, cât și unele dintre "păcatele" sale (obsesiile, lipsa unei structuri clare, absența concluziilor tangibile, eșecul de a se deconecta de influențe etc.) sunt evidente.
Studiul lui Bakunin astăzi ridică mai multe întrebări decât în trecut. Nu doar din cauza simplității excesive cu care abordează probleme complexe, ci și pentru că acum știm mai multe datorită neoliberalismului așa cum este aplicat. Acest lucru, desigur, nu diminuează deloc contribuția sa, rămânând absolut atemporal, atunci când consideră cunoașterea și cultivarea ca putere și un "mijloc" de a atinge autocunoașterea, libertatea și fericirea.
Întrebarea ușoară este dacă educația ne va face mai buni sau, mai exact conform viziunii anarhiste, dacă ne va face din nou oameni buni; atât de buni încât să nu avem nevoie de un Leviathan? Răspunsul este nu.
Întrebarea dificilă este dacă scopul educației ar trebui să fie formarea persoanei care îl va conduce la revoluție sau hrănirea revoluționarilor, care, atunci când vor fi eliberați, vor atinge un sine superior? Bakunin răspunde, trecând cu vederea, totuși, posibilitatea ca revoluția pe care o caută să schimbe pur și simplu forma a ceea ce vrea să distrugă și, în cele din urmă, să reapară într-o altă formă - poate mai brutală.