Cooperarea militară dintre Rusia și Grecia are o istorie îndelungată. Numeroasele războaie cu Turcia au fost întotdeauna însoțite de întărirea legăturilor militare și politice cu creștinii din Balcani, care nu doar că au luptat deschis împotriva turcilor, dar s-au integrat activ în rândurile armatei și marinei ruse. Potrivit calculelor autorului acestei cărți, S. Pințuc-Galani, în perioada 1770-1856, cel puțin 15.000 de greci au trecut prin serviciul militar rusesc. Pentru comparație: în preajma Războiului Crimeei (de Est), întreaga armată regulată grecească avea doar 8.600 de oameni. Totuși, dacă Rusia a fost „scoala de formare a cadrelor” pentru forțele armate grecești, atunci grecii au contribuit semnificativ la victoriile armelor ruse. Faptele zecilor dintre ei au fost decorate cu Ordinul Sfântului Gheorghe.

Odată cu izbucnirea Războiului Crimeei (de Est), în Grecia ca idee națională a apărut un mișcare pentru anexarea Tesaliei, Epirului și Macedoniei. Organizațiile secrete care pregăteau rebeliunea anti-otomană erau conduse de un grup de intelectuali fanarioți, care erau uniți prin legături de rudenie și afaceri, precum și prin idei comune despre viitorul Balcanilor. Alături de ei se aflau generalii supremi ai armatei grecești și curtea regală. Planurile lor se bazau pe sprijinul politic al Rusiei, care, la rândul său, era interesată de o acțiune militară comună împotriva Imperiului Otoman. În 1854, simultan în diverse provincii turcești, a izbucnit o rebeliune cu sprijinul neoficial al autorităților grecești, care au organizat aprovizionarea cu arme, provizii, bani și voluntari. Astfel, Grecia a fost de facto singurul aliat al Rusiei dintre toate statele europene.

Prezentul volum oferă o sinteză a cooperării militare ruso-grecești, care prezintă un mare interes și demonstrează apariția Legiunii Grecești ca o continuare firească a tradițiilor războaielor și decadelor anterioare.