Procesul lui Galileo reprezintă un moment de cotitură în istoria științei, dar și în istoria intelectuală a vremurilor moderne. În această carte, se reconstituie contextul în care au avut loc evenimentele ce au dus la Proces, prin intermediul disputelor științifice, filozofice, teologice, politice și ideologice ale epocii, Războiul de Treizeci de Ani și prezența din ce în ce mai accentuată a iezuiților în educație. Reconstituirea cadrului s-a bazat pe materialul arhivistic al lui Galileo însuși, pe lucrările sale publicate și nepublicate, pe arhivele Inchiziției, precum și pe corespondența dintre membrii unei rețele extinse de aliați, dar și de dușmani ai lui Galileo. De asemenea, sunt schițate cele mai importante evoluții în cei 350 de ani de la sfârșitul Procesului, când mulți învățați au dorit să-l apere pe Galileo, în timp ce alții au vrut să argumenteze că Biserica a acționat corect.

În 1616, Galileo acceptase restricțiile deciziilor Inchiziției. Cu toate acestea, cu cartea pe care o scrie în 1632, încearcă să testeze limitele acestor restricții. Și, în plus, el consideră că Papa — și în virtutea relației lor de lungă durată bazate pe respect reciproc, înainte de alegerea sa — nu ar ajunge la extreme, trimițându-l la Inchizitie. Cu toate acestea, autoritatea absolută a Bisericii necesita supunere absolută; astfel, Papa s-a transformat în principalul său acuzator.

În Procesul lui Galileo se susține că problema pentru Biserica Catolică nu era atât punctul de vedere teologic eretic despre mișcarea Pământului, cât faptul că o nouă cosmologie ar conduce la o nouă modalitate de percepere a naturii; și atunci, aristotelismul, care deja suportase multe atacuri, ar fi căzut, împreună cu sistemul de idei care susținea imensa putere socială a filozofilor și teologilor. Astronomii, matematicienii și artizanii ar începe să joace un rol dominant, iar relațiile sociale s-ar schimba. Acestea erau lucruri pe care autoritatea ecleziastică dorea să le evite în secolul al XVII-lea, iar interpretările tradiționale ale Scripturilor îi ofereau cea mai bună scuză pentru a reuși. Insubordonatul Galileo ar fi putut deveni un simbol al spiritului rebel care ar submina hegemonia intelectuală a Bisericii.