Și am auzit o femeie, o femeie simplă, obișnuită, povestind ceea ce a trăit. Ceea ce a trecut și a îndurat. Cuvintele ei m-au cutremurat. Unele detalii din povestea vieții ei, ceea ce a îndrăznit să spună cu vocea tremurândă a adevărului ei acelui jurnalist, au prins carne și oase în mine. Și au devenit gânduri și apoi cuvinte, propoziții. Așa s-a născut exact „Nu crede în adevăr”. Am încercat să o simt pe eroina mea scriind. Am încercat să-mi imaginez tragicul momentelor ei. Greu. Foarte greu. La un moment dat m-am blocat. La un moment dat am încetat să mai scriu. Chiar și să mă gândesc la poveste. Și atunci am decis să „joc” un joc cu mine însămi. M-am forțat să nu cred în adevărul vieții acelei femei. Pentru că, dacă nu jucam acel joc, dacă nu încercam să nu cred în adevărul vieții eroinei mele, nu cred că aș fi putut termina cartea. Numai așa am reușit să călătoresc împreună cu ea. Numai așa am reușit să o justific. Și să o ajut să-și continue viața. Câte dintre voi, prietenele inimii mele, sunteți mame, mă veți înțelege pe deplin. Nu este posibil să te pui în pielea unei femei care a comis, fără să vrea, un act atât de cumplit, atât de îngrozitor, dacă nu încerci să nu crezi în el.
Am încercat să-mi imaginez că scriu o poveste. De data aceasta însă nu pentru copii, ci pentru adulți. Așa a devenit mai ușor. Și astfel am descoperit foarte ușor și titlul cărții. Deși în fiecare roman al meu mă lupt mult timp să găsesc titlul potrivit, de data aceasta s-a născut dintr-odată. „Nu crede în adevăr”, îmi spuneam iar și iar, spuneam și eroinei mele. Ca să poată rezista. Ca să pot să mă liniștesc și eu, să o simt, să înțeleg faptele ei, să mă cufund în viața ei, să o povestesc, să-i ofer eliberare, poate chiar să o iert. „Nu crede în adevăr” este al doilea roman al carierei mele de scriitoare. A fost publicat în 2007. Și acum am călătorit încă o dată în această poveste fascinantă a unei femei care a avut parte să trăiască ceva atât de tragic. Pentru voi.
