««Nu știu», spuse Raymond West. «Nu sunt chiar atât de sigur. Ce părere aveți? Suntem un grup de oameni cu experiențe și profesii diferite. De ce să nu formăm un club?» «Să-l numim “Clubul de Marți”», spuse Joyce Lemprière, pictorița, cu tonul ei caracteristic, entuziast. «Ne vom întâlni în fiecare marți și fiecare membru, pe rând, va povesti o istorie a unui mister nerezolvat pe care îl cunoaște din proprie experiență».
«Un mister al cărui soluție o cunoaște, desigur», spuse buna lui mătușă Jane, Miss Marple. «Altfel, dragul meu Raymond, ar fi cam absurd, nu-i așa?» «Desigur, mătușă Jane», spuse Raymond, aruncându-i o privire rapidă. «Asta am vrut să spun. Fiecare povestitor ar trebui să știe soluția misterului. Proba va fi să vedem dacă ceilalți o pot descoperi».
«O idee excelentă», spuse Sir Henry Clithering, care timp de mulți ani a fost inspector la Scotland Yard. «Sunt complet de acord». Privi cu interes în jurul său – la tânăra pictoriță, Joyce Lemprière, cu părul ei băiețos și ochii sinceri, de băiat, la Raymond West, scriitorul, un tânăr cu gusturi rafinate, dar cu o tendință de a-i subestima pe ceilalți, și apoi la doctorul Pender, bătrânul preot al parohiei, un om bun și educat. Sir Henry era amuzat de idee. «Cred că ar trebui să stabilim o limită de timp», insistă Raymond. «Să spunem, de exemplu, că soluția trebuie găsită într-o oră. Altfel, va fi rândul următorului să prezinte propria problemă, înainte ca ceilalți să apuce să găsească soluția».
fii primul care lasă un comentariu