Multe și variate fațete ale paradoxului care caracterizează experiența universala a singurătății omului sunt analizate în această carte. Perspectiva este în principal din domeniul Psihologiei Dezvoltării, punând accent pe primii ani ai vieții. Atunci sunt așezate temeliile existenței umane, deci și ale esențialei experiențe umane, singurătatea.

Studiile din psihologie la nivel internațional și în Grecia luminează geneza și paradoxurile acestei experiențe. Neuroștiințele, teologia, filosofia, sociologia, antropologia, folcloristica, filologia, lingvistica, pedagogia, precum și narațiunile copiilor și tinerilor contribuie, de asemenea, la abordarea paradoxurilor singurătății, printr-o prismă interdisciplinară.

Abordarea științifică a singurătății, în cele mai bune momente ale sale, nu diferă atât de mult de poezia oamenilor anonimi și a celor cunoscuți. Și poezia are ca principală motivație și conținut singurătatea. Psihologia și, cu atât mai mult, Psihologia Dezvoltării, nu pot ignora că știința și arta merg mână în mână, ca două fețe ale creației în cadrul culturii umane.

Prin urmare, abordarea singurătății în această carte nu se face doar într-un mod strict academic, ci și cu ajutorul poeziei, al artei în general. Scopul cărții este de a deschide o cale către recunoașterea și acceptarea paradoxului inerent naturii și genezei singurătății. Acceptarea aceasta este o realizare de vârf în dezvoltare, un proces de-a lungul vieții și un fenomen universal.