Poate părea incredibil sau chiar exagerat pentru mulți faptul că pentru scriitor, orice scriitor, mic sau mare, nu are absolut niciun sens, toate scrierile sale au în sufletul și inima sa, în mintea și gândurile sale, aceeași exactă poziție pe care o au copiii săi biologici, adică ele sunt și ele „copiii săi”.

Acestea sunt „scrierile” sale, pe care le iubește și le bucură, se mândrește cu ele și le dorește, exact așa cum se bucură și iubește copiii săi biologici, pentru că și acestea, „scrierile” sale, au ieșit din aceeași matrice, aceeași minte și aceeași suflet!

Acestea sunt și ele sângele lui, deoarece cerneala care a ieșit din pana sa în momentul în care le-a scris, când, vreau să spun „le năștea”, nu a fost nimic altceva decât sânge adevărat, clocotitor, scos din inima sa!