Instinctul morții este o concept fundamental al lui Freud, pe care îl considera un pol opus instinctului vieții. Cu cât instinctul morții este mai puternic, cu atât mai multe apărări sunt dezvoltate pentru a-l menține, pe cât posibil, sub controlul Eului, care are responsabilitatea de a modera intensitatea acestuia, de a-l contrabalansa și de a susține expresia instinctului vieții, protejând astfel omul de acțiuni și comportamente distructive, atât față de sine cât și față de ceilalți, promovând în același timp procesele de adaptare a personalității la realitatea externă.

În această studiul se discută despre instinctul morții în sine, precum și despre metamorfozele sale, care nu sunt date o dată pentru totdeauna, ci adoptă diverse forme clinice sau psihologice. Se exprimă pe de o parte conștient și pe de altă parte inconștient, cu efectul că uneori sunt percepute de Eul conștient și alteori Eul se dizolvă sub influența acestora. Se oferă multe exemple din munca clinică personală a psihanalistei și din viața unor personalități istorice. Autoarea își dezvoltă gândurile pe baza teoriei psihanalitice a Melaniei Klein.