Dorind două sărutări… De fiecare dată când încep un roman simt că țin în mâini un ghem de ață, ceva asemănător firului Ariadnei. Și îl desfășor încet, pe fiecare pagină, pentru a reuși să cartografiez suflete, să ajung la mântuire. Rămân uimit când văd oameni în ale căror ochi strălucește narcisismul, care trăiesc, se mișcă, acționează având ca singur criteriu interesul propriu. În orice mediu, în orice profesie. M-am scufundat în ape adânci și neexplorate pentru a-i înțelege, pentru a explica comportamentul lor. M-am cufundat în copilăria eroinei mele. În vârsta în care se formează personalitatea noastră, în care se construiește lumea noastră psihică și emoțională. Am realizat că nu este nevoie să existe evenimente traumatice în viața unui copil pentru ca acesta să dobândească o imagine negativă despre sine. Este suficientă o atmosferă psihologică negativă în casă, este suficientă atitudinea părinților față de el. Și atunci în sufletul său se acumulează sentimente neplăcute. Vinovăția, frica, furia, tristețea.
Am luptat să limpezesc sufletul eroinei mele. Pentru a o descoperi. Dacă ar exista cu adevărat o oglindă magică la care să întrebi cine este cea mai frumoasă femeie din lume, Albă ca Zăpada ar veni pe locul doi. Pentru că oglinda ar răspunde, fără să ezite nici măcar o clipă, că cea mai frumoasă femeie din lume este una singură și unică. Lou Vergini. Fata cu ochii violeți. S-a născut în Atena. Într-o noapte cu ploaie torențială. În momentul nașterii ei, undeva, cumva, un narcisist și-a arătat capul din pământ. „Astăzi a venit pe lume cel mai frumos bebeluș! O păpușă cu ochi mov!” a început să strige moașa când a văzut-o prima dată. Singurul care a fost nemulțumit a fost tatăl ei. Dorea un fiu.
fii primul care lasă un comentariu