Fântâna: „Într-o noapte de august a stat trează, iar luna de sus, ca o hârtie, citind despre românitate, ascultând și ascultându-l pe Homer, singurul ei disc pe prima sa pick-up. Apoi a luat discuț, l-a băgat într-o sacosă de nylon și l-a ascuns sub baza frigiderului. Se uita la cărțile ei și nu știa unde să le păstreze. Mama ei dormea în camera alăturată. În zori, a sunat soneria. A scos capul pe fereastră, i-a văzut. Până să urce scara de marmură și apoi scara metalică în spirală a terasei ei, a reușit să-i spună mamei sale să nu se sperie, vin să mă aresteze, dar este însă important să nu te sperii, te rog...

Câțiva oameni: „Luna se ridicase, iar sklopă poate că era chiar ea, așezată pe tăvălugul de iarbă păroasă, se auzea limpede plânsul ei, iar tu te enervezi că poate e plânsul Antonakinei care a devenit și ea sklopă, ca în acea poveste a mamei cu fiica unică sub razele lunii și cu cei nouă fii ai lor...”

Athoepetou: „În fiecare limbă, în fiecare dialect, mă cheamă altfel, și fiecare oraș și fiecare sat au propria lor versiune despre mine, am fost cea abandonată în cenușă, până când m-au făcut celebra poveste de catifea, și a venit vremea când nu mai vreau să fiu norocoasa poveștii. Vreau să fiu călătoare...”

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]