Evenimentul care m-a făcut ceea ce sunt astăzi s-a petrecut când aveam doisprezece ani, într-o zi înghețată și înnorată din iarna anului 1975. Îmi amintesc cu exactitate momentul în care, ghemuit în spatele unui gard pe jumătate dărâmat, priveam o străduță îngustă aproape de pârâul înghețat. S-a întâmplat acum mulți ani, dar viața m-a învățat că cei care spun că pot îngropa trecutul greșesc, pentru că acesta își croiește drum spre suprafață cu gheare și dinți.

Într-o zi, vara trecută, prietenul meu Rahim Khan m-a sunat din Pakistan și mi-a cerut să merg să-l văd. Stând în bucătărie cu receptorul telefonului la ureche, știam că nu era doar Rahim cel care mă chema, ci un întreg trecut de greșeli de neșters. Când am închis telefonul, am mers să mă plimb pe malurile lacului Spreckels, la marginea nordică a parcului Golden Gate. Soarele după-amiezii făcea ca apele lacului să strălucească, iar o mulțime de bărci cu pânze mici navigau împinse de o adiere proaspătă. Am privit în sus și am văzut doi zmeie roșii cu cozi lungi albastre plutind în aer!