Doar când și-a pus mâinile pe volan a văzut că erau sângerânde. A simțit palmele lipindu-se de pielea volanului. Dar nu a dat atenție; a dat cu spatele și a ieșit puțin brusc din garaj. A auzit pietrișul sărind sub roți.
Aveau o călătorie lungă înainte. A aruncat o privire pe locurile din spate. Sam dormea înfășurat în plapumă. În mod normal ar fi trebuit să poarte centura, dar nu a avut inima să-l trezească. Va conduce cât mai atent posibil. Instinctiv a redus puțin presiunea pe pedala de accelerație. Noaptea de vară începuse să lumineze. Orele de întuneric se terminaseră deja înainte să apuce bine să înceapă. Totuși, această noapte i se părea nesfârșită. Totul se schimbase. Ochii căprui ai lui Fredrik erau fixați neclintiți în tavan și ea a înțeles că nu putea face nimic. Era nevoită să se salveze pe sine și pe Sam. Să nu se gândească la sânge – nici la Fredrik.
Există un singur loc unde putea să se adăpostească. După șase ore a ajuns acolo. Fjelbäcka începuse să se trezească. Ea a parcat mașina lângă clădirea pazei de coastă și s-a gândit pentru o clipă cum va reuși să ia totul cu ea. Sam încă dormea adânc. A scos un pachet de șervețele din torpedoul mașinii și și-a șters mâinile cât de bine a putut. Sângele ieșea greu. Apoi a scos valizele din portbagaj și le-a tras cât mai repede spre Bandholmen, acolo unde era legată barca. Era îngrijorată că Sam s-ar putea trezi, dar închisese mașina ca să nu iasă afară și să cadă în apă.
